Treceți la conținutul principal

Postări

Se afișează postări din august, 2017

3 produse sub 20 de lei care merită încercate

Chiar dacă n-aș spune nu niciodată atunci când am ocazia să mă răsfăț cu un produs cosmetic scump, în general îmi place să descopăr produse foarte accesibile ca preț, ca să nu mă gândesc mereu „vai, să nu consum prea mult, că se termină mai repede.” Așa cum am mai scris în trecut despre produse accesibile care se numără printre preferatele mele, așa cum este crema de la Bioten, m-am gândit că mai sunt câteva produse pe care am început să le folosesc recent, și care merită menționate.

Loțiune tonică Byphasse Am găsit această loțiune în supermaket, mai exact în Billa, și am văzut că au păstrat-o și în Carrefour. Costă în jur de 17-18 lei și este un flacon uriaș de 500 ml. Așa cum am menționat când am vorbit despre produsele în care investesc bani și cele în care nu, loțiunea tonică aș vrea să fie cât mai accesibilă ca preț, mai ales că o consum repede. Dacă cremele de față le mai alternez, de exemplu acum am una de zi și una de seară, iar gelul de curățare îl folosesc doar seara, loțiu…

Filmele toamnei 2017

Sunt atât de multe filme pe care nu am apucat încă să le văd, mai ales că n-am ajuns pe la un cinematograf - noi nu avem unul în oraș - dar cu toate acestea îmi place să fiu la curent cu noile apariții cinematografice. Și cum vara e deja pe sfârșit, e timpul să ne îndreptă, atenția și spre filmele care au anunțată premiera toamna aceasta.

All I See Is You Blake Lively, una dintre preferatele mele joacă în acest thriller rolul unei femei oarbe care își recapată vederea și își dă seama că mariajul ei și viața pe care o cunoștea nu este ceea ce pare. Sună interesant, mai ales că îmi place o dramă bună de cuplu.

The Mountain Between Us Când ai un cuplu format din Kate Winselt și Idris Elba care rămâne blocat pe vârful unui munte și trebuie să lupte pentru supraviețuire, nu are cum să nu iasă ceva bun!

Thor: Ragnarok În ultima perioadă, chiar îmi plac filmele cu supereroi și nici cei din Avengers nu fac excepție. În plus, e un film dedicat lui Thor aka Chris Hemsworth și cum naiba să mă pl…

Summer beauty haul: DM, La Roche Posay, Lidl

Cum în ultima perioadă am mai făcut câteva cumpărături pe ici, pe colo, m-am gândit să vă arăt ce produse noi mai folosesc. Având în vedere periaoda caniculară prin care trecem, am ales mai mult produse de îngrijire și mai puțin de machiaj, pentru că nu mai suport nimic pe față mai ales că transpir toată ziua - e neplăcut dar e adevărul.  Dar haideți să trecem în revistă ce produse noi am. În primul rând, în urma participării mele la concursul La Roche Posay după ce am testat kitul Effaclar primit de la ei, am câștigat și unul dintre premiile puse în joc - produse full size, pe care am și început să le folosesc deja. 

Este vorba despre gelul spumant purifiant Effaclar pentru ten gras și sensibil, crema tratament pentru tenul cu tendiță acneică Effaclar Duo+, iar surpriza a fost că am primit și fondul de ten spumă cu efect matifiant Toleraine Tent, de data aceasta în nunața potrivită pentru mine. Aș vrea să le mulțumesc celor de la La roche Posay pentru premiu și pentru faptul că au f…